vineri, 30 ianuarie 2015

Ferrero home-made

Bomboane de ciocolata facute acasa din doar 3 ingrediente


Cui nu ii plac bomboanele de ciocolata? Sunt deliciose si foarte usoor de facut, ca mai toate retetele de aici :) Si pentru ca nu au nevoie de prea multe cuvinte, o sa trec direct la ingrediente:
  • 200 grame alune de padure ( le-am incercat si cu nuca, ies la fel de bune)
  • 250 grame ciocolata tip Nutella/ Finetti
  • cam 100 grame foi napolitana sfaramate
  • 200 grame ciocolata pentru glazurat ( ar fi cam al patrulea ingredient, dar tot ciocolata este, nu? :)
Se pastreaza cam 35 bucati alune de padure intregi pentru interior, iar restul se maruntesc bine. Intr-un vas potrivit se amesteca bine ciocolata nutella cu alunele maruntite (sau nuca, dupa preferinte) si jumatate din foile de napolitana sfaramate. Compozitia rezultata se lasa la frigider sau chiar la congelator pentru cateva minute pana se intareste putin,  cat sa poata fi modelata.

Cand scoatem vasul de la frigider, daca tot ni se pare ca este prea moale compozitia, se mai adauga putina napolitana sfaramata. Formam apoi bilute, adaugam cate o aluna intreaga in interior, dam prin napolitana sfaramata ramasa, apoi prin ciocolata topita (puteti folosi metoda bain-marie - plasarea vasului cu ciocolata deasupra unui alt vas cu apa care fierbe pe foc) si lasam bomboanele la intarit.

In poza de mai sus, eu am preferat sa nu mai dau bomboanele prin ciocolata topita, ci sa ma joc putin si sa le glazurez cu ciocolata neagra si alba, doar pentru a da o nota personala retetei :) De fapt, asta e si deviza mea... sa nu iti fie teama sa te joci cu ingredientele si sa te simti bine in bucatarie :) Have fun baking! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu